Contactati-ne pentru a ocupa unul dintre spatiile de mai sus
Valley Driver Training


Scoala pentru operatorii de utilaje

Scoala pentru operatorii de utilaje
În ciuda climatului economic actual caracterizat de instabilitate, cererea pentru operatori profesionisti de echipamente de categorie grea va creste semnificativ în America de Nord conform surselor din guvernul SUA si Canada. Desi cele două sisteme de conducere au prognoze diferite în ceea ce priveste piata muncii, trendul este clar.

Ministerul Muncii din SUA estimează că până în 2016, industria de constructii va avea nevoie de mai mult de 35.000 de operatori de echipamente de categorie grea comparativ cu anul 2008. Guvernul canadian prevede o crestere anuală de 0,5 % până în 2011.

Sudbury, Ontario se confruntă cu o lipsă de operatori de echipamente.
Unul din factorii care au condus la acest deficit de operatori l-a constituit lipsa de posibilităti de instruire calificată. În Sudburz, Ontario, unde dezvoltarea rapidă a condus la această penurie de operatori profesionisti, o scoală privată care organizează cursuri de calificare a adăugat în programele sale si o divizie pentru instruirea operatorilor de echipamente de categorie grea.

Valley Driver Training Ontario, Inc. a oferit instruire pentru soferi de automobile si camioane comerciale  încă din 1999. Jamie Fitchett, presedinte si fondator este un fost operator de echipamente de categorie grea.
Dezvoltarea acestui oras a fost generată de o serie de factori. Gazdă a celui mai mare complex minier din lume, orasul reprezintă un centru de educatie, sănătate, afaceri si servicii bancare pentru partea de nord-est a  regiunii Ontario. Intensificarea lucrărilor de minerit si constructii  a generat o dezvoltare rapidă a zonei, iar operatorii bine instruiti de echipamente nu întâmpină probleme în găsirea unui loc de muncă. Noii operatori au nevoie de o instruire specializată precum cea oferită de Valley Driver Training cu flota sa de echipamente Case.

Scoala îi învată cum să lucreze cu buldo-excavatoare, gredere, excavatoare, buldozere pe senile si încărcătoare pe pneuri. Aceasta este singura scoală de operatori din partea nordică a Ontario care oferă instruire atât pentru încărcătoare pe senile cât si pentru buldo-excavatoare.

"Noi le promitem cursantilor nostri că vor beneficia de timpul necesar pentru a acumula cunostintele despre echipamente de care au nevoie si ne tinem de cuvânt" a declarat domnul Fitchett. Pentru a obtine diploma de absolvire a cursurilor, fiecare cursant petrece mai mult de 90 de ore ca să învete cum se lucrează cu un singur utilaj, ceea ce înseamnă mai mult de 60 de ore de lucru efectiv cu utilajul si experientă.

Scoala lucrează cu 5 echipamente Case care permit instructorului să instruiască 10 cursanti  în două schimburi pe zi. Pentru a face fată acestui program, echipamentele Case sunt puse la lucru mai mult de 12 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Cursantii se antrenează pe echipamentele Case pe proprietatea scolii care include si o balastieră. Acestia depun aceleasi eforturi de lucru ca în orice balastieră desfăsurând activităti de pregătire, excavare, depozitare, săpare de santuri, încărcare de material, nivelare, instalare conducte si toate celelalte sarcini de lucru obisnuite de pe un santier de constructii.

Pe lângă lucrul de santier, instruirea presupune si acumularea de cunostinte în domeniul procedurilor de sigurantă, întretinerea curentă, procedurile de pornire si oprire, planificarea activitătilor, încărcarea echipamentului pentru transport si mentinerea curăteniei echipamentului. Cursantii se pot înscrie pentru întregul program sau pentru fiecare echipament separat. Acest lucru permite companiilor să îsi trimită angajatii la scoală pentru a învăta să lucreze doar cu anumite utilaje.

Cu echipamentele Case este usor să înveti. Fitchett a ales echipamentele Case pentru că este usor să înveti pe ele. Acestea oferă atât puterea cât si confortul necesar pentru a lucra cu ele o zi întreagă, iar zgomotul produs de motor este îndeajuns de redus pentru a putea comunica usor cu cei instruiti.

Trucks and Wheels Sudbury, dealer Case sustine scoala.  Trucks and Wheels Sudbury este dealerul Case care a încheiat contractul cu această scoală.
"Dealerul nostru oferă servicii excelente de întretinere si service pentru că au înteles că nu ne permitem timpi morti" a spus domnul Fitchett.
Tot acesta a mai declarat că au optat pentru garantia extinsă pe cinci ani alături de un pachet pentru întretinere pentru toate echipamentele.
Membru  Anul IX, nr. 101, iul 2014
 
Anul IX, nr. 101, iul 2014
 
 
Citeste-ne on-line!
 
 




 

  Cum va abonati   Aflati mai multe   Arhiva  
PARTENERI